În expertiza psihologică extrajudiciară, psihologul realizează evaluarea la solicitarea uneia dintre părți, fără implicarea unei autorități în solicitare. De cele mai multe ori, unul dintre părinții aflați în litigiu solicită evaluarea psihologică a copilului cu intenția de a prezenta raportul de expertiză în cadrul procesului privind custodia. Există o sensibilitate aparte a acestui tip de solicitare, deoarece este posibil ca părintele care o solicită să dorească o serie de recomandări în favoarea sa, uneori ca obiectiv explicit, alteori ca obiectiv ascuns, nedeclarat, însă dedus de către specialist din declarațiile pe care le face despre cealaltă parte și despre relația cu copilul. Este obligatoriu ca, în această situație, psihologul să-și mențină obiectivitatea și imparțialitatea, înregistrând cu rezervă orice declarație a părții respective, și să comunice explicit limitele acestei evaluări. Astfel, chiar dacă prevederile etice și deontologice în vigoare permit evaluarea copilului cu consimțământul unui singur părinte, este recomandat să i se aducă la cunoștință celuilalt părinte faptul că minorul este implicat într-un demers de expertiză psihologică și să i se solicite participarea. Aceste comunicări este indicat să se realizeze în formă scrisă. În cazul în care al doilea părinte refuză, psihologul nu poate emite concluzii sau recomandări cu privire la relația copilului cu părintele absent, ci doar concluzii privind percepția copilului asupra relației cu celălalt părinte, așa cum reiese în urma probelor psihologice aplicate . Și în această situație există posibilitatea ca raportul de expertiză să fie contestat de către cealaltă parte; prin urmare, este indicat ca psihologul să respecte o procedură riguroasă, care să scadă posibilitatea apariției unor erori.